Despre sport si muzica

Cateodata alerg prin oras pe inserate sau noaptea. Ma uit la oameni. Tineri iesiti la distractie, cupluri la plimbare, clientii din restaurante, oameni ai strazii, prostituate, taximetristi, smart casuals, uneori cate un alt alergator. Ma uit la cladiri, afise, vitrine, lumini si umbre. Observ orasul asa cum nu il vad cand ma duc la serviciu, sau merg undeva cu treaba. Nu ma grabesc, nu ma uit la ceas, nu ma intereseaza viteza, nu simt efort.

Stradute linistite, parcuri, sau zone aglomerate, noaptea orasul are un farmec aparte, iar traversandu-l in alergare parca ma disociez de corpul care devine doar un vehicul pentru constiinta mea observatoare.

Uneori alerg nu pentru ca trebuie sa devin un alergator mai bun. Uneori alerg doar in cautarea unei stari de spirit, o stare de prezenta intensa, greu de explicat. Nu judeci, nu gandesti... doar simti, constientizezi si existi.

Acestea sunt momentele cand gasesc o placere deosebita in a asculta muzica. O muzica potrivita reuseste sa amplifice senzatiile si sentimentele pe care le traiesc, si nu ma absoarbe intr-atat incat sa nu mai observ ce este in jurul meu.

Cand alerg in oras ascult la o singura casca, cu volum mic. In felul asta aud foarte bine masinile, cainii si toate zgomotele orasului, este bineinteles mult mai sigur. Am vazut alergatori, ba chiar si biciclisti cu ambele urechi acoperite de casti, si mi-au trecut tot felul de imagini negre prin cap... deosebit de periculos.

Alergatul la intensitate este cu totul altceva. Intreaga mea atentie este indreptata spre corp, nu mai observ aproape nimic din exterior. Poate sa vina Papa sa se aseze pe banca langa pista de atletism, nu cred ca l-as vedea. E o cautare continua dupa resurse fizice si psihice pentru a mentine tempo-ul ridicat pe durata propusa.

Muzica la aceste alergari intense ma scoate din ritm, am testat. Posibil sa fie si din cauza ca imi place sa ascult muzica cu schimbari de ritm, si nu totdeauna foarte rapida. Unii merg bine cu o muzica mai rapida si monotona (poate chiar apropiata ca ritm de cel cardiac) dar cum nu prea ascult asa ceva, mai bine renunt la muzica pentru acest gen de alergari.

Muzica in timpul concursului... depinde de teren, distanta, tipul concursului.
Imi place muzica pe ultima parte a unui maraton, sau la maratoanele cu putini spectatori. Pe urcarile de la maratoanele montane, mi se pare ca reusesc sa trag mult mai tare cu o muzica buna. In restul timpului ma pot lipsi foarte bine de ea, atmosfera de concurs sau frumusetea naturii reusesc sa imi tina atentia treaza si alunga posibila monotonie.

Caratul unui player si al castilor, fara sa te incurce in timpul alergarii, poate fi destul de tricky. Asa ca ma gandesc putin inainte de cursa. Chiar sunt portiuni unde am foarte mare nevoie de muzica? Daca nu, atunci nu ma mai complic, ascult inainte de concurs pentru motivare iar in timpul alergarii mai fredonez sau derulez cate o melodie in minte.

La bicicleta merg cu muzica doar la turele lungi de peste 4-5 ore, mai ales pe drumuri foarte cunoscute si monotone. Folosesc o singura casca si volum mic. Uneori ascult stiri sau cate o emisiune, ceea ce mi se pare mai greu de facut in timpul alergarii, dar pe bicicleta e foarte bine.

La inot am visat mult timp sa pot asculta muzica, mai ales cand aveam de facut seturi lungi, de 2000-3000 de metri, in bazin. Cineva a aflat de visul asta si mi-a facut cadou un Finis SwiMP3.

La inceput mi-a placut, dar de multe ori am avut surpriza sa il ating din greseala si sa deranjez pozitia ochelarilor, rezultatul fiind ca mi-a intrat apa in ei. Nu are nici un fel de semnalizare pentru cata baterie mai ai si nu pare sa tina foarte mult, trebuia sa il incarc inainte de fiecare sedinta de inot pentru a fi sigur ca nu se opreste brusc.

Nu reusesc niciodata sa il fixez in pozitia optima si din cauza asta se aude destul de slab. Este inca o chestie pe care trebuie sa o pui la incarcat, sa ai grija unde o tii, sa nu ii pierzi capacelul de la mufa USB. Un stres in plus.

Seturile la inot de genul:

 - 10x25 incalzire
 - 10x25 exercitii
 - 8x100 moderat
 - 8x100 threshold
 - 10x25 kicking
 - 10x25 cooldown

mi se par mult mai putin monotone decat ce faceam inainte, si anume inotat continuu cate 100-120 de bazine. Antrenamente de genul acesta necesita mult mai multa concentrare, si ca in cazul alergarilor intense, mi se pare ca muzica distrage.

Acestea sunt motivele pentru care am ajuns sa folosesc foarte rar muzica la inot.

Ce sa mai... ascultatul muzicii in timpul sportului a generat destul de multe dezbateri, parerile sunt foarte impartite si fiecare are dreptul la a lui.

Destul de complicat, dar ceea conteaza cu adevarat e simplu. :)
Ajungi seara acasa, pui un sort, un tricou, te incalti, legi sireturile. O suta de mii in buzunar, cheile, eventual playerul + castile (una singura in ureche) si ai iesit.

Un kilometru sau 20, nu asta e important. Important e sa alergi asa cum iti place tie, nu cum zic altii ca ar trebui sa fie.

Mai jos e playlistul meu, enjoy (or not) ! :)

Train smart!

Maraton Hercules 2011

Tare greu mai e sa tii blogul up-to-date cand concursurile vin gramezenie pe capul tau :)
Maratonul Hercules este pentru mine un concurs de referinta pe care vreau sa il pot retrai si atunci cand amintirile se estompeaza, asa ca merita pe deplin acest efort de a scrie cateva impresii.
Si daca eu ma plang ca n-am timp, nu pot sa nu ma gandesc la Alin si Geanina, organizatorii concursului, care parca sunt de pe alta lume: alergatori de varf, alpinisti, organizatori, bloggeri, viitori parinti si in plus programatori ca si mine (nu e tocmai jobul ideal dpdv al timpului stat peste program). Asa ca incerc sa HTFU si trec la relatat :)

May 21st was a good day for... marathon! Am urmat aceeasi reteta ca la Moieciu: tapering doua zile inainte (doar un inot si o ora de bicicleta cu intervale), hidratare foarte buna in ziua dinaintea cursei, nu doar cu apa ci si bauturi izotonice, si cu Sponser long energy pe post de carbo-loading seara si dimineata inaintea cursei. Fara rutina asta de preparat atent fiecare masa si tot echipamentul din timp, nu m-as simti confortabil la start.

Am pornit ca de obicei incet, cu ochii pe ceas, fiind depasit rapid de multi concurenti. M-am obisnuit sa plec asa. Sunt 44 de km pe munte! Sa te grabesti la start e cea mai mare prostie (daca nu esti printre elite, caz in care esti cam fortat sa nu scapi din ochi plutonul fruntas). Asa ca las oamenii sa treaca gafaind in voia lor si ma concentrez pe pulsul meu.

Pe prima urcare scot batul de la centura si ma pozitionez in sir, depasind ocazional pana ajung in spatele lui Hiroko si Andreea Dan. Pentru o vreme nu mai depasesc, ritmul lor imi convine, si stiu ca suntem cam in acelasi target de timp. Experienta Andreei imi serveste si mie, ea stie foarte bine sa se dozeze, si inaintam constant, la o intensitate pe care o percep cam de 60%. Inaintind in acest mod pot deseori sa-mi ridic privirea din pamant, sa ma bucur de aerul curat si de fiecare pas, ceea ce ma relaxeaza si alunga mult din stresul concursului. Am observat ca detasarea ocazionala de spiritul competitiv, momentele acelea din cursa in care iti amintesti ca faci asta in primul rand pentru tine si sanatatea ta mintala, si mai putin impotriva ceasului, imi da forte nebanuite.

Dupa primii 10 km imi dau seama ca Andreea merge mai greu (aveam sa aflu ca a fost un efort care a consumat-o suportul acordat lui Lucian in decursul aventurii sale de traversare a Carpatilor Meridionali) dar eu inca ma simt proaspat asa ca accelerez, depasind compania cu care eram obinuit, inclusiv pe Daniel-san, partenerul meu de alergari din ultimii doi ani, care el insusi recunoaste ca s-a lasat pe tanjala acest an, deci n-are de ce sa fie prea surprins. Totul spre bine, poate asa regaseste din motivatia pierduta :). Incep sa prind din urma oameni pe care nu-i cunosc. Simt ca am intrat pe un teren oarecum necunoscut, oare voi reusi sa dozez efortul pana la capat?

Din urma vine Danut Cernat, si alergam mult timp impreuna pe urma lui Marian, o pata alba inselatoare pe care o zarim la capatul pantelor si care dispare complet pe coborari. Si Danut si Marian sunt o companie neobisnuita pentru mine. Danut e un alergator foarte bun de distante lungi obisnuit cu ritmuri de sub 4 pe mie pe plat si cu peste 60 de maratoane in picioare. Dar maratonul pe munte e alta bestie decat maratonul de sosea, asa ca de obicei il am in spate. Marian in schimb este de cele mai multe ori in fata mea pana la final. Dar nu si de data asta, pentru ca Danut trage tare sa il ajunga si il fugarim amandoi pe Marian, care mult timp ne eludeaza, alergind tare coborarile. In timpul asta mai depasim cativa alergatori, printre care recunosc un tricou al clubului, pe Eugen Taras, si profit de ocazie sa facem cunostinta. El a mers mai bine ca mine la Ecomaraton cu peste 20 de minute, dar nu ma grabesc sa trag concluzii si sa ma umflu in pene, poate nu s-a refacut cum trebuie si incerc sa raman concentrat pe efortul meu.
Pe urcarea din Bogaltin il pierd pe Danut in spate si il ajung in sfarsit pe Marian, pe care recunosc ca l-am strigat rautacios ("Mariaaaaaan!") de fiecare data cand il zaream pe la colturi, ca sa ii sap un pic moralul :)
Lui Marian i se citeste dezamagirea in privire (sau poate doar nu-l ajuta fata :P), dar se tine tare :)))

Dupa ce am scris istorie :P, continui urcarea gandindu-ma la spusele lui Chris Carmichael (antrenorul lui Lance, pe care il urmaresc la antrenamentele video pe trainer): "Focus on one thing and one thing only!". Alung orice alte ganduri si pana sus am in cap doar ca trebuie sa mentin cadenta crescuta a picioarelor. Nu imi amintesc sa mai fi urcat vreodata asa bine. Opresc la punctul de alimentare de la Fantana Babii maxim 10 secunde, cat rog un voluntar sa imi umple bidonul cu apa si dau pe gat un pahar de sponser, dupa care continui in acelasi ritm pana sus, tot depasind.
 Dupa aceasta urcare urmeaza o mica trecere prin padure si apoi o curba de nivel pe care alerg, dar deja nu mai reusesc sa micsorez prea mult distanta fata de cel din fata. Ma relaxez alergand portiuni lungi de plat si coborare usoara, si las iar de-o parte competitia un pic, ca e cam obositor psihic sa te intreci asa intr-una. Incepe o ploicica si imi desfac foita impermeabila. Desi ploaia se inteteste, sub copaci e adapost si foarte placut. In sfarsit reusesc sa ma racoresc dupa arsita din prima parte, pentru ca m-am imbracat cam gros, cu o bluza de vreme rece cu windstopper. Din fericire era alba, ca altfel chiar muream de cald.

Coborim din ce in ce mai mult si nu-mi place deloc, aici e cel mai riscant pentru mine si glezna mea hiper sensibila. O iau domol, chiar daca cvadrivepsii incep sa arda de la atata frana. Better safe then sorry.
Imi place tare mult de voluntari, ii aud de departe cum fluiera si incurajeaza pe cei din fata mea si in felul asta imi fac si eu o idee cam la ce distanta in fata mai sunt alergatori.
Cand coborarea se termina, pe la km 31 asa, nu ma opresc din alergare, si alerg chiar si pantele mici, lucru pe care nu am vrut sa il fac la Ecomaraton. Atunci vroiam sa nu fortez pentru a ma recupera cat mai repede deoarece eram in mijlocul unui bloc de 3 saptamani de antrenamente intense pentru Oradea. Acum e alta treaba, tocmai termin un bloc de 3 saptamani si urmeaza una de revenire (aprox 70% din volumul unei saptamani normale), asa ca pot trage un pic de mine. Pana la final alerg in compania lui Marius Vasilache, nu il cunosc, dar i-am aflat numele ulterior din clasament. Ne depasim succesiv. Si el ma trage mult, dar cred ca si eu l-am impulsionat un pic cand l-am depasit pentru ca a gasit ambitia si ultimile resurse sa alerge tare ultima coborare si a trecut ca vijelia pe langa mine. Marius, tocmai ai devenit un nou reper pentru mine :)

Ultima coborare a fost lunga cat o zi de post. Ajunsesem la km 44 si ma asteptam sa aud zarva de la finish, dar nimic. Finally, dupa inca vreo 500 m de coborare, totul se termina si las emotiile sa ma inunde. Imi trebuie minute bune sa imi revin, iar efectul "drogului" a tinut zile bune.
This is some hot shit, man!

La finish! (gracias Florin Panait!)

Un cuvant de multumire pentru organizarea impecabila! Marcajul m-a impresionat in mod deosebit, nu m-am ratacit si asta spune multe. A doua editie si deja acest maraton e pe picioarele lui, bine ancorat pe Valea Cernei. Cred ca si pentru Alin, Geanina si clubul lor Alternative TM lucrurile se vor misca mai usor in viitor, cand ai doua editii de succes in spate.

Ca echipament am folosit urmatoarele:

• un bat Raidlight - mai am doar unul ca pe celalalt l-am indoit. Sunt foarte usoare dar si foarte fragile. Nu e telescopic, dar se strange si se poate purta la centura, foarte ergonomic.
• adidasi Saucony Peregrine - varianta Trail a Saucony Kinvara, adidasii mei preferati (am trei perechi pe care le alternez)
• pantaloni din Decathlon, raport calitate/pret excelent
• bluza cu Windstopper Craft Zero - nu ma asteptam sa fie asa de cald, si credeam ca o sa bata putin vantul prin zina mai expusa de creasta. I was wrong. Dar e o bluza confortabila si excelenta la vreme racoroasa si vant.
• foita impermeabila Ronhill - are un buzunar la spate, care devine saculet pentru toata foita cand nu vrei s-o tii pe tine, si are si o mica centura cu care o agati la brau. Nici nu o simti. Tine foarte bine la ploaie si vant. Cu siguranta top 3 la mine in lista de echipament.
• jambiere de compresie 2XU - le folosesc foarte frecvent si gasesc ca gambele sunt mult mai putin tensionate dupa concurs atunci cand le folosesc.
• centura cu bidon Salomon - are o curelusa elastica, care se petrece peste capatul sticlei pentru a o tine la locul ei. Sta foarte bine lipita de corp. Buzunarul e cam mic dar pot tine telefonul si cheile plus doua geluri.
• centura de numar cu lacasuri pentru gel - un "must have" pentru mine, inainte imi tineam gelurile prim buzunarele pantalonilor sau ale bluzei si mereu eram lipicios, acum sunt mult mai usor de accesat. Plus ca nu iti mai gauresti bluzele sau tricourile cu ace de siguranta.
• Garmin ForeRunner 305 - prieten nedespartit de aproape 3 ani. I-a cazut butonul de Enter, cred ca din cauza ca a stat mult timp ud prin ghiozdane dupa antrenament si transpiratia i-a venit de hac pana la urma mancand cauciucul butonului. In rest functioneaza impecabil.

Poze aici: Sis&Co, Gianina&Alin

Entorsa reloaded!

Sunt in Paris, si din pacate, in loc sa bantui pe strazile celui mai frumos oras din lume, sunt consemnat la pat cu o entorsa capatata in dimineata asta in timp ce alergam prin Bois de Boulogne. Bummer!
Eram la minutul 12 dintr-o alergare tempo de 30 de minute, in jurul unui lac pe o poteca ingusta si sinuoasa, cu mici diferente de nivel. Genul ala de ti se pare ca esti intr-un montagne-rousse, lucrurile se succed rapid, curbe fara vizibilitate, stanga, dreapta, stanga iar, hop o coborare, atentie la radacinile alea... toata atentia e concentrata asupra urmatoarei miscari, iar mintea parca se disociaza de efort si te simti ca un pilot de avatar :)... love it! Si nu stiu cum am avut un moment de ratacire, de visare, de pierdere a concentrarii, de iesire din prezent, ziceti-i cum vreti, cand am simtit glezna stanga cum fuge in interior si trosneste audibil. Stooop!
Am intrat imediat in modul "action", nu aveam timp de pierdut. Prima jumatate de ora e critica. Trebuia sa gasesc gheata, and fast! Ou est le plus proche restaurant, s'il vous plait? ... un domn imi arata directia de unde venisem in alergare usoara de la metrou...aha deci, la mama naibii, asta e.... Eram inca incalzit, durerea nu se simtea prea tare, si am putut merge, cu grija sa nu pun prea multa greutate pe stangul, pana am gasit restaurantul. Trecusera 15 min, glezna incepuse sa se umfle usor. Foarte amabili mi-au dat 4 cuburi mari de gheata. Le-am indesat in soseta, cate doua pe interiorul si exteriorul gleznei, si m-am asezat la o masa, si, masura nr 2 dupa gheata, am ridicat piciorul pe un calorifer.
Am luat micul dejun iar unul din primele lucruri care mi-au trecut prin cap a fost: ce rahat ca nu am terminat antrenamentul, macar daca se intampla la minutul 20 nu la 12. Incredibil de stupid, dar simteam un fel de vinovatie pentru antrenamentul interupt. Numai creierul meu reptilian (care subconstient e responsabil cu urmarirea obiectivelor) putea sa scorneasca asa ceva. Apoi m-am gandit la concursuri. Ironman Oradea e la 4 saptamani. Probabil 1-2 saptamani nu voi putea alerga. Dar o sa inot la greu. Iar dupa vreo 5 zile estimez ca o sa pot bicicli. Este un mic pas inapoi, dar in acelasi timp si un prilej bun de odihna, dupa 3 saptamani grele. Tour de Pays de Caux incepe fix intr-o saptamana. Aici ma doare cel mai tare ca nu sunt singurul afectat daca nu particip, suntem o echipa si sigur vor fi dezamagiti. Tot ce pot spune acum este ca voi face tot ce e sub controlul meu ca sa grabesc recuperarea. Cat despre cursa de 10 km de poimaine, bye bye, va fi primul meu DNS pe anul asta.
Termin masa tot intorcind situatia pe toate partile, imi burdusesc soseta inca o data cu cuburi de gheata, si ma sui in metrou spre hotel. Gasesc o farmacie si intreb intr-o doara unde as putea gasi o carja in Paris. Spre surpriza mea farmacistul se duce in spate si se intoarce cu o frumusete de carja de mi-au sclipit ochii :) 24 de euro, face toti banii. Acum ma pot misca fara sa calc pe picior, super tare! Mai iau de la farmacie un spray racitor pentru momentele cand nu am gheata la indemana, precum si o fasa elastica foarte buna, autoadeziva.
In camera imi leg fasa si imi incropesc un suport de picior din perdeaua legata cu doua ace de siguranta gasite pe centura de numar :) Foarte important de tinut piciorul ridicat.
Apoi zac in pat si devin filozofic. Lucrurile astea sunt inevitabile. Accidentarea vine sigur la un moment dat in sportul asta. La unii mai des, la altii mai rar, dar e un dat. Asa ca cel mai bine este sa fie acceptata pentru ca parerea de rau, furia, frustrarea nu schimba absolut nimic. Iar acceptarea asta e ca un muschi ce trebuie lucrat, de aceea trebuie vazuta partea pozitiva in faptul ca avem sansa sa mai cizelam acest muschi din cand in cand.
Reteta pentru depasirea situatiilor de genul asta pare a fi urmatoarea, din experientele mele si ale altora pe care ii urmaresc:
1. gaseste partile pozitive,
2. fa ce trebuie pentru recuperare,
3. foloseste timpul asta pentru a-ti indrepta atentia spre alte aspecte ale vietii.

Partea pozitiva pe care o vad eu? Acum am scapat ieftin! Sunt multi altii care din pacate nu pot spune asta, dar in mod sigur ceva pozitiv se gaseste in orice situatie.
Trebuie doar sa vrei sa vezi.

Train smart!