joi, 21 iulie 2011

Maraton 7500



7500 facuta non-stop este de departe cea mai grea cursa din Romania (si aici includ si Ironman-ul de la Oradea). E simplu de vazut asta... te uiti pe lista lunga a abandonurilor :)

Pe langa distanta si diferenta de nivel considerabila, dificultatea acestei curse provine si din ceva diferit fata de majoritatea curselor din Romania. Provine din faptul ca se merge in echipa. Sa termini cursa asta tine de mai mult decat abilitatile tale fizice si psihice. Nu conteaza ca tu esti bun. Conteaza sa-ti simti partenerul, sa-i cunosti problemele, punctele slabe, si sa lucrezi la ele ca si cum ar fi ale tale. Pentru ca vor deveni ale tale.

In 2009, in echipa cu Gabi la tura lunga am abandonat din cauza unei entorse. In 2010 n-am participat fiind plecat din tara. Anul asta a picat cu 3 saptamani inainte de Ironman Ungaria si imi scosesem din cap participarea deoarece recuperarea ar fi fost prea lunga. Asta pana cand am aflat ca Claudia nu mai poate face echipa cu sora ei ca anul trecut, la tura hobby. Stiam ca ea tine mult la aceasta cursa, care a marcat-o anul trecut prin dificultatea si satisfactia cu care a trecut linia de sosire.

Nu am venit imediat cu propunerea ci am rumegat-o bine cateva zile. Nu este tocmai genul de antrenament care imi trebuie mie cu 3 saptamani inainte de Ironman. Pe langa asta, stiu ce poate face concursul asta dintr-o echipa. Se poate usor ajunge in situatii neprevazute datorita oboselii extreme, ratacirilor, vremii nefavorabile, problemelor de sanatate. Prieteni buni pot ajunge la cutite, este un test adevarat pentru trainicia unei relatii. Nu stiam daca sunt pregatit pentru a da un asemenea test cu Claudia.

Pana la urma nu am rezistat ideii. Parea imbinarea perfecta ... :D
Si apoi daca e rau vom sti cum este sa fie rau. Mai bine mai devreme decat mai tarziu.

Pana cu doua saptamani inainte noi nu mai iesiseram la ture de munte impreuna anul asta. Dar Claudia e obisnuita pe munte. Pe langa asta, a participat anul asta la cros montan la Ecomaraton, la semimaratonul montan Hercules, si la semi-urile de la Limassol si Paris. Stiam ca fizic are anduranta necesara pentru a termina, dar pentru a capata putina incredere si experienta de echipa, am reusit sa facem doua iesiri in care am testat ritmul si echipamentul de concurs.

In saptamana de recuperare dupa Oradea, am urcat vf. Cozia impreuna intr-un ritm excelent, 4h30 dus-intors de la manastirea Turnu, cu opriri de poze si mancat fragute, ghidajul turistic fiind de 4-5 h doar urcarea.

Cu o saptamana inainte de concurs am facut o tura in Bucegi, care a inclus si urcarea Bucsoiului. Atunci am experimentat sistemul de tractare. Claudia si-a pus un ham obisnuit de alpinism, legat printr-o coarda si doua carabiniere de gaica rucsacului meu.

Pana sa ne obisnuim am avut parte de ceva smucituri deoarece coarda nu e deloc elastica. Dupa cateva ore Claudia s-a obisnuit sa tina o tensiune cat de cat constanta, si atunci avantajele multiple ale sistemului au devenit vizibile.

  1. Avantajul cel mai evident e ca ii preiau o parte din greutate si astfel poate urca mai repede si mai usor.
  2. Se poate odihni lasandu-se mai mult in coarda. Nu e nevoie sa se lase prea tare. E suficient sa mai preiau inca putin din greutate, fara sa ma afecteze prea tare, pentru ca ea sa simta o usurare destul de mare.
  3. Are tendinta sa incetineasca pe portiunile de revenire dupa urcusuri mai abrupte. Organismul nu-si revine imediat dupa urcare ci mai dureaza poate cateva minute pana se regleaza respiratia. Impulsul e sa incetinesti sau chiar sa te opresti la capatul urcarii. Mai bine pastrezi ritmul Clau, pentru ca oricum iti vei reveni. :D
  4. Fiind mereu aproape de mine ii pot auzi respiratia si imi dau seama daca mergem prea repede.
  5. Este un antrenament excelent pentru mine :D (oarecum asemanator cu asta - o super idee, dar imaginati-v-o pusa in practica in Bucuresti).
Hamul nu e ultralight, cum am vazut la alti concurenti, dar a fost foarte confortabil pentru Claudia, nici nu l-a simtit. Asa ca am decis sa ramanem cu el si la concurs, in loc sa improvizam ceva mai usor.

Claudia a reusit sa coboare extraordinar, fara durerile obisnuite de genunchi (o mai veche leziune de menisc capatata la ski), stabilind un nou record pe coborarea potecii lui Schiel, 1h18!
Prin urmare tura asta ne-a sporit considerabil increderea. Amandoi simteam ca putem face o figura frumoasa.

Sunt doua lucruri pe care le poti controla si care iti pot afecta negativ concursul. Nutritia proasta si somnul insuficient. Cu somnul am rezolvat-o incercind sa prindem minim 9 ore pe noapte in saptamana concursului.

Cu nutritia nu e de joaca. De mult am ajuns sa cred ca nutritia proasta/insuficienta este una din cauzele principale ale abandonurilor si a altor situatii nasoale din concurs, stari de rau, imposibilitate de a te mai alimenta, etc.

Asa ca am facut o estimare pesimista a duratei traseului de 14 ore, si am calculat un consum mediu de aproximativ 250 de calorii pe ora (eu am nevoie undeva la 300, Claudia ceva mai putin).

Cam 50-100 de calorii vin din bautura izotonica, iar restul inseamna una din urmatoarele variante oarecum echivalente d.p.d.v. caloric: un gel mare, doua geluri mici, doua batoane cu cereale, doua batoane cu migdale, un baton de ciocolata, doua waffles sau un sandvis. Asta ca sa avem variatie.

Deci ceea ce am bagat in rucsac a aratat in felul urmator:



Poate parea mult, dar este o cantitate corecta pentru doi oameni intr-un efort continuu estimat la 14 ore.

Restul bagajului nostru il constituia echipamentul obligatoriu:
 - frontale
 - folii de supravietuire
 - caciula+manusi - Claudia
 - buf - eu
 - telefoane mobile (n-am inteles de ce trebuie doua dar le-am luat)
 - geci ploaie
 - bluza lunga - Claudia
 - maneci de ciclism - eu

Datorita faptului ca se anunta o vreme foarte insorita am ales sa nu iau bluza cu maneca lunga, ci am avut manecile de ciclism - organizatorii mi-au confirmat ca este permis.

Din pacate nu m-au lasat cu sapca mea meseriasa cu led-uri, ba chiar am starnit o oarecare veselie la sedinta tehnica atunci cand am intrebat. N-ar fi prima data in istoria omenirii cand un vizionar este luat in deradere :)))
Deci a trebuit sa imi car frontala.

Sedinta tehnica

Fiindca banuiam cum va fi noaptea de dinaintea startului, cand urmau sa soseasca cei de la tura lunga, am decis sa nu stam la cort. Si n-a fost deloc o decizie proasta. Am dormit cu 50 lei/noapte la cabana Diana, in apropiere de Padina. Cea mai urata constructie pe care am vazut-o in viata mea, dar macar am avut dus si un somn bun. Manelistii s-au culcat devreme :)

In dimineata concursului ma tin de Claudia sa ia micul dejun. Are de baut si 0.5L de izotonic. Dificila treaba, nu e obisnuita sa manance la ora 4 dimineata, dar reuseste cumva sa termine.

Luam startul sub un cer fara pic de nor. Va fi o zi torida, bine ca pornim la 6 dimineata, avem parte de cateva ore de racoare.

E timpul sa fac o mica recapitulare mentala. Imi propun sa ma bucur de placerea drumului inainte de toate. Nu ma intrec cu nimeni. Nu am nici un obiectiv de timp. Nu trebuie sa ma grabesc nicaieri.
Imi repet toate astea cu voce tare in cap, pentru a le constientiza si asimila cat mai bine. Spiritul competitiv nu are ce cauta azi. Vreau sa fie o tura cat se poate de placuta, pentru amandoi, si mai mult decat toate, nu vreau sa existe nici un fel de presiune din partea mea.

My mind is at peace... for now. :)

Startul este de bun simt, nu vad multe echipe pornind in alergare, dar noi suntem mai in spate, poate n-am vazut eu bine. Se merge grupat pe urcarea pe valea Ialomitei spre Omu. Ma surprind gandind ca ma enerveaza sa merg asa incet. Stiam ca o sa se intample asa si ma abtin sa nu maresc ritmul.


Imediat dupa start

In tura de antrenament cu o saptamana inainte am pornit putin mai tare de la Gura Diham. Claudia a inceput sa respire greu zicind ca asa face ea pana se incalzeste. Pe urma pe Bucsoiu am avut nevoie de cateva pauze. Acum nu trebuie sa gafaim. Efort constant si controlat. Chiar daca asta inseamna sa stam in rand, sa nu depasim prea mult, ceea ce mie mi se pare foarte greu de facut, dar tac.

La un moment dat nu rezist si dau sa trec pe langa fata din fata mea. Chiar cand traversam un parau. Alunec si ma duc doi metri la vale pe pietre prin apa. Scap teafar dar cam sifonat. Atat imi trebuia ca sa ma calmez :)

Spre vf. Omu prima oara
Spre Omu ne mai rasfiram si multi se opresc pentru o pauza mai lunga in checkpoint. Noi stampilam foaia de concurs la 1h36 de la start si incepem coborarea spre Valea Cerbului unde Claudia incepe sa ma alerge putin.

Coborare pe Valea Cerbului
Ma surprinde sa vad aici echipa fratilor Mihu si aflu ca probleme mai vechi la piciorul unuia dintre ei (sorry, nu reusesc sa imi dau seama care) il impiedica sa alerge. Am toata admiratia pentru ei ca au luat totusi startul la aceasta cursa.

Ne intalnim cu echipa Tantarilor, pe care i-am recunoscut abia la sfarsit ca fiind prietenii Alinei cu care ne-am intalnit in tura de antrenament. Merg foarte bine, dar Claudia tot alearga asa ca ii intrecem si ajungem in poiana Costilei.

Din pacate ratam scurtatura spre Gura Diham si ajungem destul de repede in drumul de masina spre cabana. In spate nu se mai vede nimeni si ne gandim ca cei pe care i-am depasit au luat-o pe scurtatura. Data viitoare o studiem si noi mai bine. :)

La Gura Diham ajungem dupa 1h46 de la Omu. Vreo doua echipe sunt asezate pe scaune si un concurent se vaita lung ca ce prost au mers, ce incet. Concursul asta devine o provocare mentala pe la mijlocul urcarii spre Bucsoiu, iar o asemenea atitudine e sabotaj curat.

Am constatat, dupa cum am mai relatat pe aici, ca detasarea ocazionala de cursa si meditatia asupra momentului prezent te calmeaza si face foarte bine la moral. Asa ca am o conventie cu Claudia. Cand unul  vede ca celalalt se ia prea in serios striga "Prezent?". Este momentul in care trebuie sa alungi toate gandurile si sa te concentrezi doar pe placerea data de efortul fizic in mijlocul naturii. E inviorator sa o aud, cand eu credeam ca nu mai poate, cum imi striga "Prezent?" din spate.

Dupa Gura Diham incepem sa vedem urmarile unor urcari prea rapide la Omu, depasind echipe pe care se vad clar urmele oboselii. Fiecare depasire ne da un impuls suplimentar, simt cum motivatia Claudiei creste si mentinem un ritm foarte bun pana la Prepeleac, 1h49 de la gura Diham.

In tot acest timp Claudia nu scapa de mine, sunt bau-bau cu nutritia. La fiecare ora o intreb daca a mancat si ma tin de ea pana vad ca termina. Geluri pe urcari, sandvisuri si batoane pe coborari, cand ritmul cardiac este mai scazut si permite o digestie mai buna.

Pe urcarea Bucsoiului mergem in continuare conectati prin coarda pana cand incepe sa fie mai abrupt.


Aici desfac temporar coarda care ne leaga si trec in spate la impins. Claudia a facut un pas mai lung pe urcare si a inceput sa o doara genunchiul asa ca mergem cu pasi mici, si incerc sa ii preiau cat mai mult din greutate atunci cand trebuie sa urce cate o zona mai abrupta.

Cand iesim din "jungla" in zona abrupta, in fata apare bunul meu prieten Edi Petrov. Ce bine ca mai putem schimba si noi o vorba, desi nu prea mai avem suflu. Partenera lui e micuta, usurica, foarte buna pe urcari si il cam lasa in urma. Dar el o ajunge pe coborari, asa ca pana la urma lucrurile se echilibreaza.


Ajungem la Omu a doua oara (fix 2h de la Prepeleac) si bem cateva pahare de energizant. Apa avem, am facut plinul la Poiana Izvoarelor, avertizati fiind ca pana la Poiana Gutanu nu mai sunt deloc izvoare. Claudia nu simte nevoia de odihna. Este impulsionata ca am depasit cel putin 10 echipe de la Gura Diham si vrea sa pastram avantajul. Ne odihnim intr-un mers usor.

Urmeaza ceea ce mie mi s-a parut partea cea mai frumoasa din traseu, cam 3-4 km de plat si coborare usoara, perfect pentru alergare, imediat dupa vf Omu pana in saua Batrana.

Spre saua Batrana
Deja ne uitam destul de des inapoi sa vedem daca suntem ajunsi de cineva. Pana aici nu ne-a interesat pe ce loc suntem, dar cand am vazut cate echipe de mixt cu fete bune am depasit am prins dorinta de a ne mentine avantajul.

Coboram spre Poiana Gutanu, prima oara cand trec pe aici si ma gandesc ce prost am fost ca nu am ajuns pana acum pe partea asta a Bucegilor, pentru ca frumusetea locului iti taie rasuflarea. Coborarea e totusi destul de dificila, mult pietris, nu mai alergam ci avem grija sa nu cumva sa calcam stramb.


Coborarea spre Poiana Gutanu
Inainte de checkpoint gasim un izvor ascuns si fac plinul de apa pentru ca o terminasem si simteam nevoia. Pierd destul de mult timp pentru ca incerc sa umplu sacii cu apa de la un firicel minuscul de apa. Am facut 1h45 de la Omu pana aici.

La checkpoint in Poiana Gutanu intrebam pe ce loc suntem si aflam ca suntem 7 la mixt ceea ce ne bucura foarte tare. Fizic ne simtim amandoi foarte bine, moralul e sus si plecam bine dispusi pe ultima bucata de traseu.

Pana in saua Strunga eu ma simt foarte bine si am chef sa mergem mai repede. Nu mai avem pentru ce ne pastra resurse. Dupa aia urmeaza coborare, asa ca putem sa ii dam cat putem de tare.
Facem fix 48 de minute din Poiana Gutanu in Saua Strunga, punem stampila la checkpoint si incepem coborarea spre finish.

Aici drumul trece fix printr-o stana. In fata la 500 m vedem stana si o echipa care tocmai trecea prin ea. Ulterior am aflat ca era o echipa de mixt si ca au luat-o la goana cand ne-au zarit. Tricoul turcoaz al Claudiei a dat-o de gol :)
Noi fuseseram sfatuiti sa ocolim stana, dar vazind ca cei din fata noastra n-au nici o problema cu cainii, am trecut si noi la fel.

In spatele nostru nu se mai vedea nimeni la mai mult de 1 km, asa ca nu am avut nici un motiv sa ne mai grabim. Am parcurs la pas drumul pana la Padina, unde am ajuns la 55 de minute de la Strunga, si 10h33 de la start.

A fost o tura destul de lunga, dar din fericire nu am avut niciuna din problemele de care ma temeam la inceput. Nu ne-am accidentat, nu ne-a fost rau, nu ne-am ratacit, si amandoi ne-am mentinut starea de buna dispozitie aproape intreg parcursul, ceea ce a facut ca tura sa ni se pare la amandoi extrem de reusita. Locul 7 obtinut a fost un doar un bonus.

Cu toate ca am terminat impreuna cu Claudia tura de la hobby, 7500 e "unfinished business" pentru mine. Si va ramane asa pana cand vom termina tura lunga.

Multumim echipei CPNT!

Multumesc lui Boti Simon si Silviei pentru pozele pe care mi-am permis sa le folosesc aici!

4 comentarii:

  1. Gabi & Marian, multumesc!
    Din pacate Blogger mi-a mancat postarea originala. Noroc ca o aveam in Google Reader si am putut da copy&paste. Dar comentariile voastre s-au pierdut, sorry!

    Gaby, da cam asa va arata rucsacul la CA :)! A man's gotta eat, right?

    RăspundețiȘtergere
  2. Faina ( si ) relatarea asta, Sergiu! Felicitari, ati fost mai buni! In scris vad/cred ca-mi iese mai bine decit live:) Succese in tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cosmin, multumesc! Imi pare rau ca nu ne-am mai intalnit sa povestim dupa. Bafta si tie in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Recunosc ca nu am citit tot, o sa revin in doua zile. Vroiam sa-ti spun ca mai e un concurs ”tare” in Romania, anume Ironbike Oradea :-). Iar in 2011 a fost probabil cel mai extrem, din cauza conditiilor meteo.
    Spor la antrenamente!

    RăspundețiȘtergere