joi, 9 iunie 2011

Maraton Hercules 2011

Tare greu mai e sa tii blogul up-to-date cand concursurile vin gramezenie pe capul tau :)
Maratonul Hercules este pentru mine un concurs de referinta pe care vreau sa il pot retrai si atunci cand amintirile se estompeaza, asa ca merita pe deplin acest efort de a scrie cateva impresii.
Si daca eu ma plang ca n-am timp, nu pot sa nu ma gandesc la Alin si Geanina, organizatorii concursului, care parca sunt de pe alta lume: alergatori de varf, alpinisti, organizatori, bloggeri, viitori parinti si in plus programatori ca si mine (nu e tocmai jobul ideal dpdv al timpului stat peste program). Asa ca incerc sa HTFU si trec la relatat :)

May 21st was a good day for... marathon! Am urmat aceeasi reteta ca la Moieciu: tapering doua zile inainte (doar un inot si o ora de bicicleta cu intervale), hidratare foarte buna in ziua dinaintea cursei, nu doar cu apa ci si bauturi izotonice, si cu Sponser long energy pe post de carbo-loading seara si dimineata inaintea cursei. Fara rutina asta de preparat atent fiecare masa si tot echipamentul din timp, nu m-as simti confortabil la start.

Am pornit ca de obicei incet, cu ochii pe ceas, fiind depasit rapid de multi concurenti. M-am obisnuit sa plec asa. Sunt 44 de km pe munte! Sa te grabesti la start e cea mai mare prostie (daca nu esti printre elite, caz in care esti cam fortat sa nu scapi din ochi plutonul fruntas). Asa ca las oamenii sa treaca gafaind in voia lor si ma concentrez pe pulsul meu.

Pe prima urcare scot batul de la centura si ma pozitionez in sir, depasind ocazional pana ajung in spatele lui Hiroko si Andreea Dan. Pentru o vreme nu mai depasesc, ritmul lor imi convine, si stiu ca suntem cam in acelasi target de timp. Experienta Andreei imi serveste si mie, ea stie foarte bine sa se dozeze, si inaintam constant, la o intensitate pe care o percep cam de 60%. Inaintind in acest mod pot deseori sa-mi ridic privirea din pamant, sa ma bucur de aerul curat si de fiecare pas, ceea ce ma relaxeaza si alunga mult din stresul concursului. Am observat ca detasarea ocazionala de spiritul competitiv, momentele acelea din cursa in care iti amintesti ca faci asta in primul rand pentru tine si sanatatea ta mintala, si mai putin impotriva ceasului, imi da forte nebanuite.

Dupa primii 10 km imi dau seama ca Andreea merge mai greu (aveam sa aflu ca a fost un efort care a consumat-o suportul acordat lui Lucian in decursul aventurii sale de traversare a Carpatilor Meridionali) dar eu inca ma simt proaspat asa ca accelerez, depasind compania cu care eram obinuit, inclusiv pe Daniel-san, partenerul meu de alergari din ultimii doi ani, care el insusi recunoaste ca s-a lasat pe tanjala acest an, deci n-are de ce sa fie prea surprins. Totul spre bine, poate asa regaseste din motivatia pierduta :). Incep sa prind din urma oameni pe care nu-i cunosc. Simt ca am intrat pe un teren oarecum necunoscut, oare voi reusi sa dozez efortul pana la capat?

Din urma vine Danut Cernat, si alergam mult timp impreuna pe urma lui Marian, o pata alba inselatoare pe care o zarim la capatul pantelor si care dispare complet pe coborari. Si Danut si Marian sunt o companie neobisnuita pentru mine. Danut e un alergator foarte bun de distante lungi obisnuit cu ritmuri de sub 4 pe mie pe plat si cu peste 60 de maratoane in picioare. Dar maratonul pe munte e alta bestie decat maratonul de sosea, asa ca de obicei il am in spate. Marian in schimb este de cele mai multe ori in fata mea pana la final. Dar nu si de data asta, pentru ca Danut trage tare sa il ajunga si il fugarim amandoi pe Marian, care mult timp ne eludeaza, alergind tare coborarile. In timpul asta mai depasim cativa alergatori, printre care recunosc un tricou al clubului, pe Eugen Taras, si profit de ocazie sa facem cunostinta. El a mers mai bine ca mine la Ecomaraton cu peste 20 de minute, dar nu ma grabesc sa trag concluzii si sa ma umflu in pene, poate nu s-a refacut cum trebuie si incerc sa raman concentrat pe efortul meu.
Pe urcarea din Bogaltin il pierd pe Danut in spate si il ajung in sfarsit pe Marian, pe care recunosc ca l-am strigat rautacios ("Mariaaaaaan!") de fiecare data cand il zaream pe la colturi, ca sa ii sap un pic moralul :)
Lui Marian i se citeste dezamagirea in privire (sau poate doar nu-l ajuta fata :P), dar se tine tare :)))

Dupa ce am scris istorie :P, continui urcarea gandindu-ma la spusele lui Chris Carmichael (antrenorul lui Lance, pe care il urmaresc la antrenamentele video pe trainer): "Focus on one thing and one thing only!". Alung orice alte ganduri si pana sus am in cap doar ca trebuie sa mentin cadenta crescuta a picioarelor. Nu imi amintesc sa mai fi urcat vreodata asa bine. Opresc la punctul de alimentare de la Fantana Babii maxim 10 secunde, cat rog un voluntar sa imi umple bidonul cu apa si dau pe gat un pahar de sponser, dupa care continui in acelasi ritm pana sus, tot depasind.
 Dupa aceasta urcare urmeaza o mica trecere prin padure si apoi o curba de nivel pe care alerg, dar deja nu mai reusesc sa micsorez prea mult distanta fata de cel din fata. Ma relaxez alergand portiuni lungi de plat si coborare usoara, si las iar de-o parte competitia un pic, ca e cam obositor psihic sa te intreci asa intr-una. Incepe o ploicica si imi desfac foita impermeabila. Desi ploaia se inteteste, sub copaci e adapost si foarte placut. In sfarsit reusesc sa ma racoresc dupa arsita din prima parte, pentru ca m-am imbracat cam gros, cu o bluza de vreme rece cu windstopper. Din fericire era alba, ca altfel chiar muream de cald.

Coborim din ce in ce mai mult si nu-mi place deloc, aici e cel mai riscant pentru mine si glezna mea hiper sensibila. O iau domol, chiar daca cvadrivepsii incep sa arda de la atata frana. Better safe then sorry.
Imi place tare mult de voluntari, ii aud de departe cum fluiera si incurajeaza pe cei din fata mea si in felul asta imi fac si eu o idee cam la ce distanta in fata mai sunt alergatori.
Cand coborarea se termina, pe la km 31 asa, nu ma opresc din alergare, si alerg chiar si pantele mici, lucru pe care nu am vrut sa il fac la Ecomaraton. Atunci vroiam sa nu fortez pentru a ma recupera cat mai repede deoarece eram in mijlocul unui bloc de 3 saptamani de antrenamente intense pentru Oradea. Acum e alta treaba, tocmai termin un bloc de 3 saptamani si urmeaza una de revenire (aprox 70% din volumul unei saptamani normale), asa ca pot trage un pic de mine. Pana la final alerg in compania lui Marius Vasilache, nu il cunosc, dar i-am aflat numele ulterior din clasament. Ne depasim succesiv. Si el ma trage mult, dar cred ca si eu l-am impulsionat un pic cand l-am depasit pentru ca a gasit ambitia si ultimile resurse sa alerge tare ultima coborare si a trecut ca vijelia pe langa mine. Marius, tocmai ai devenit un nou reper pentru mine :)

Ultima coborare a fost lunga cat o zi de post. Ajunsesem la km 44 si ma asteptam sa aud zarva de la finish, dar nimic. Finally, dupa inca vreo 500 m de coborare, totul se termina si las emotiile sa ma inunde. Imi trebuie minute bune sa imi revin, iar efectul "drogului" a tinut zile bune.
This is some hot shit, man!

La finish! (gracias Florin Panait!)
Un cuvant de multumire pentru organizarea impecabila! Marcajul m-a impresionat in mod deosebit, nu m-am ratacit si asta spune multe. A doua editie si deja acest maraton e pe picioarele lui, bine ancorat pe Valea Cernei. Cred ca si pentru Alin, Geanina si clubul lor Alternative TM lucrurile se vor misca mai usor in viitor, cand ai doua editii de succes in spate.

Ca echipament am folosit urmatoarele:
  • un bat Raidlight - mai am doar unul ca pe celalalt l-am indoit. Sunt foarte usoare dar si foarte fragile. Nu e telescopic, dar se strange si se poate purta la centura, foarte ergonomic.
  • adidasi Saucony Peregrine - varianta Trail a Saucony Kinvara, adidasii mei preferati (am trei perechi pe care le alternez)
  • pantaloni din Decathlon, raport calitate/pret excelent
  • bluza cu Windstopper Craft Zero - nu ma asteptam sa fie asa de cald, si credeam ca o sa bata putin vantul prin zina mai expusa de creasta. I was wrong. Dar e o bluza confortabila si excelenta la vreme racoroasa si vant.
  • foita impermeabila Ronhill - are un buzunar la spate, care devine saculet pentru toata foita cand nu vrei s-o tii pe tine, si are si o mica centura cu care o agati la brau. Nici nu o simti. Tine foarte bine la ploaie si vant. Cu siguranta top 3 la mine in lista de echipament.
  • jambiere de compresie 2XU - le folosesc foarte frecvent si gasesc ca gambele sunt mult mai putin tensionate dupa concurs atunci cand le folosesc.
  • centura cu bidon Salomon - are o curelusa elastica, care se petrece peste capatul sticlei pentru a o tine la locul ei. Sta foarte bine lipita de corp. Buzunarul e cam mic dar pot tine telefonul si cheile plus doua geluri.
  • centura de numar cu lacasuri pentru gel - un "must have" pentru mine, inainte imi tineam gelurile prim buzunarele pantalonilor sau ale bluzei si mereu eram lipicios, acum sunt mult mai usor de accesat. Plus ca nu iti mai gauresti bluzele sau tricourile cu ace de siguranta.
  • Garmin ForeRunner 305 - prieten nedespartit de aproape 3 ani. I-a cazut butonul de Enter, cred ca din cauza ca a stat mult timp ud prin ghiozdane dupa antrenament si transpiratia i-a venit de hac pana la urma mancand cauciucul butonului. In rest functioneaza impecabil.

Poze aici: Sis&CoGianina&Alin


2 comentarii:

  1. Bravo Sergiu.
    O cursa foarte buna pt tine, o relatare precisa, alerta si... fara greseli gramaticale (ceea ce apreciez f mult, la cit de plin e internetul de agramatisme).
    Bravo, inca o data.

    PS - ai avut dreptate. Pe mine nu prea ma ajuta fatza :-))

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi Marian! Of, atatea aprecieri, incerc sa nu mi-o iau in cap, promit. :)
    Felicitari pentru determinarea de la "Fara Asfalt", sa stii ca ai mers mult peste asteptarile mele la tura de bicla!

    RăspundețiȘtergere