marți, 10 mai 2011

Ecomaraton Moieciu


Numar cu noroc, va zic eu!

Am asteptat cu placere si anticipatie sambata care tocmai a trecut. Motivul: maratonul montan de la Moieciu, Ecomaratonul. Nu mai zic "una din cele mai frumoase curse" pentru ca am fost la mai toate maratoanele montane de la noi anul trecut, si toate au fost la fel de frumoase. Maraton montan implicit inseamna o cursa foarte frumoasa, si gata, nu ne mai complicam cu expresii stereotipe.

Dupa o primavara in care am scapat de toate durerile (periostita, tendinita) care m-au chinuit aproape un an si jumatate, in sfarsit alergatul a redevenit o adevarata placere, si asta am simtit-o pe deplin sambata. Mi-am facut cursa avind urmatoarele obiective:
  1. un timp mai bun ca anul trecut
  2. sa termin fara accidentari
  3. sa nu fortez pentru a avea o recuperare cat mai usoara
Simteam ca obiectivul nr 1 este perfect posibil, fara a compromite obiectivele 2 sau 3. Nu am alergat aproape deloc pante in antrenament anul asta, dar in schimb am avut mai multe alergari tempo si intervale, precum si brick-uri care m-au obisnuit sa alerg cu picioarele obosite. In plus, anul trecut alergasem dupa ce toata luna martie fusesem fortat sa fac pauza din cauza periostitei. Aveam toate motivele sa cred ca va fi ceva mai bine anul acesta.

Pentru a indeplini obiectivul 3, aveam o sarcina clara: sa nu incerc sa alerg pantele abrupte (pentru ca nu m-am antrenat pentru asa ceva), si asta chiar de la inceput. Entuziasmul initial se plateste mai tarziu, asa ca am mers conservativ inca din prima tura. Cum se inasprea putin panta trageam frana si intram pe mers rapid.

Alergatul la vale e alta situatie pentru care nu am antrenament. Aici stiu ca trebuie sa dai drumul la picioare, dar am putut face asta doar pe portiunile in care poteca era relativ dreapta, fara prea multe denivelari sau obstacole. In rest, iar frana, fiind foarte constient ca in modul asta cvadricepsii sunt foarte solicitati, si ca o sa am de suferit din cauza asta dupa cursa. Dar mai bine o febra musculara sanatoasa decat o entorsa sau mai rau.

Deoarece pe intreaga durata am mentinut un efort de 70-75% din maxim, a fost placut sa pot vorbi ceva timp cu Paul pe tura unu, sa ma intalnesc cu Daniel pe tura doi, iar pe tura trei sa mai schimb niste vorbe cu Mugur pe care il chinuiau ceva crampe, dar care cu toate astea (si in ciuda unor accidentari recente), a mers si el mai bine decat anul trecut.

Cu Paul pe tura unu (thx Corina Fodor! - https://picasaweb.google.com/corinafodorm/20110509EcoMarathon2011#)

Cea mai placuta portiune a fost cea finala, ultimii 5-6 km de creasta, relativ plat, in care am intrat in modul ala de ars grasimile, in care parca alergi fara efort, "slow burn" e cuvantul. Of course, cum dadeam de o mica panta, treceam repede in modul "la pas".
Alergind eu asa pe poteca acoperita de iarba verde, marunta, ca un gazon, am uitat de concurs si am avut unul din acele momente in care ma simt recunoscator pentru ca sunt sanatos ca sa pot face asta, si pentru familia minunata care mi-a ghidat pasii in asa fel incat astazi eu sa fiu aici, iubind viata si traind-o asa cum imi place.

Ziceam ca mi-a facut placere sa ma intalnesc cu Daniel-san pe tura doi. Ei bine, aici de fapt sentimentele au fost cam amestecate, pentru ca m-a prins din urma cand m-am ratacit prima oara. Am mai bajbait amandoi vreo cateva minute pana sa ne dam seama ca pe prima urcare din tura doi am ratat o curba la stanga. M-am descarcat putin verbal pe propria prostie, ceea ce pe Daniel l-a amuzat, dar mi-am revenit dupa ce i-am prins din urma pe Sebastian si Andreea Dan care ne depasisera in timpul asta.
Din nefericire pentru mine nu a fost singura ratacire. La nici zece minute dupa aceea am ratat si coborarea spre Cheile Gradistei, in acelasi loc in care am pierdut un sfert de ora anul trecut. Acum insa nu am pierdut decat cinci minute.
E si asta o imbunatatire, nu? :)
La finalul urcarii pe tura doi am mai zapacit-o un pic impreuna cu Paul pe care iar il prinsesem din urma pe forestier, (ma depasise si el in timpul ratacirilor anterioare), dar el sta mult mai bine cu orientarea decat mine si ne-am revenit repede, n-am pierdut cred mai mult de doua minute.
Din cauza acestor "mici abateri" tura doi mi-a luat mai mult decat planuisem, dar oricum eram in grafic pentru ~5h30m asa ca nu am simtit nevoia sa trag mai tare pentru recuperare.

O surpriza mare pentru mine a fost George Cojocaru cu care am inceput bucla trei si era intr-o forma de zile mari. In timp ce noi gafaiam la urcarea pe Dealul Bisericutei, el un pic mai in fata glumea de zor cu fetele pe care le vedea pe marginea drumului, si incet-incet s-a distantat bine, zicind "ma cam grabesc, am avion la 7 spre Istanbul". Aha, deci asta era secretul tau bai George?

 

The Flying George! (thx Florin Calpinean! https://picasaweb.google.com/florin.capilnean/EcoMarathonMoeciu2011#)

Hiroko a trecut pe langa mine in bucla trei ca o micuta locomotiva Suzuki :)
Anul trecut ma intreceam cu ea pe portiunea finala, acum a zbarnait pe langa mine, se grabea sa prinda locul trei, probabil a prins aripi cand a vazut ca Ioana (locul unu sau doi la feminin de pana atunci) iesise din cursa (ceea ce este foarte normal, si eu as fi facut la fel).
Well done Hiroko!

Hiroko alimentandu-se la babuta simpatica, pe care am vazut-o in acelasi loc si anul trecut langa masuta ei cu apa pentru alergatori (thx Laurentiu Pavel! https://picasaweb.google.com/laurentiu.LPA/EcoMaratonMoieciuDeSus7mai2011#)

Aproape de finish il vad pe Lucian Clinciu care cred ca tocmai se autodepasise cu timpul fabulos de 4h16m si intampina alergatorii la podetul care ne scotea din coborarea abrupta pe ultimii o suta de metri de sosea.

High five cu Mariana la finish (https://picasaweb.google.com/corinafodorm/20110509EcoMarathon2011#)

La finish am gasit-o pe Claudia care, dupa ce isi terminase de alergat crosul, interpreta cu succes rolul de impartitor de medalii :)

(thx Va Al - http://www.facebook.com/media/set/?set=a.1550872512261.61468.1848576376)

N-am stat mult la finish, am mancat ceva, am baut ceai, iar pe urma m-am retras ca ma cam luase frigul doar in tricou.

Intre timp a inceput ninsoarea iar eu am dat peste revista Alerg. Sa mai iesi din casa? :)



Multumesc organizatorilor, Cornelia, Silvia, Mihai, Adi Bostan, si tuturor voluntarilor ca si-au sacrificat si anul asta timpul lor pentru ca noi sa putem alerga Ecomaratonul!

Rock on!

4 comentarii:

  1. Bravo Sergiu!
    Presimt ca in curind o sa fii pe coperta revistei Alerg :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Gata, se pare ca i-am dat de cap. Acum o sa comentez mai des
    Semnat: anonim

    RăspundețiȘtergere
  3. Credeam ca revista Alerg are si ea niste standarde acolo :)
    Mersi de incurajarile inainte de tura trei, Marian! Of, bine ca ai depasit acest obstacol tehnologic care ma lipsea de comentariile tale :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Are standarde... Asa cum are si idei. Acuma ca sunt bune sau ca sunt rele, e altceva :-).

    Bravo, Sergiu, chiar ca ti-a iesit bine!

    RăspundețiȘtergere